Noi inceputuri

2024-02-27 09:15

Istorie. Amintiri. Bobita Selaru (dar cine oare isi mai aminteste de el?), fosta mare glorie a echipei colhozului, care a jucat si pentru nationala de tineret, dar si pentru nationala Romaniei, s-a umplut de bani si ca orice loaza din vechiul cartier, a tocat toti banii pe curve si beutura. Si-a trait viata, ca mai noi toti. Nimic n-a agonisit. Acum, la batranete, Mosa Mariancovici, fostul patron al echipei lui de suflet, a dat coltul si, ce sa vezi, mostenirea toata i-a lasat-o lui. Toata, adica un stadion prafuit de maidan, cu 3100 de locuri, o carciuma cu trei mese si 10 scaune, din care 2 cu picioarele rupte (din lemn, solid, nu ca plasticaraiele de astazi) si o cladire cu cateva incaperi, care odinioara fusesera fala orasului, caminele sportivilor. Deh, pe vremea aia nu erau platiti, nu existau profesionisti. Trebuia sa figureze ca angajati la cooperative, dar cine ii vedea vreodata pe acolo?
Ei bine, el, Mucala, ca asa il alintau, facea parte din Tripleta de aur, alaturi de Le stie si Tat’al lor. El, Mucala, avea sa renasca clubul, sa aduca din nou fotbalul in urbea de la poalele Coziei, sa revigoreze un pic viata monotona a orasului, de acum turistic, unde doar babele circula netulburate, cu sticlutele pentru ape minerale, la izvoarele puturoase.
Bani? Zero! Energie? Zero! Strategie? Zero! Vreun plan, ceva? Nimic! Cunostinte? Draci! Toti, fie au murit, fie au plecat, care incotro. Nu stie pe nimeni; numai mutre necunoscute, antipatice si parca…dusmanoase.
Bravo Mucala, abia asteptam sa-ti vedem renasterea, sau …disparitia din peisaj.

Am spart gheata!

2024-02-27 11:54

Stafful nostru optimist

2024-02-27 10:01

Noi inceputuri

2024-02-27 09:15